Brasov
Metropolitan

Spacy Flipping Pages with CSS3 & jQuery Inspired by Flipboard

Cover StoryShuttle Enterprise Flight to New York
< Flip
Inainte

Brasov Metropolitan

Urmatorul

Concert „La cumpăna dintre ani”, la Biserica Neagră din Brașov Publicat 19 decembrie2025 91735

Comunitatea Bisericii Evanghelice C.A. din România – Parohia Brașov invită publicul la un concert de muzică de orgă și meditație, „La cumpăna dintre ani”, în data de 31 decembrie 2025, la ora 12.00, la prânz, la Biserica Neagră. Momentul muzical va fi susținut de Steffen Schlandt, organistul Bisericii Negre și dirijorul Corului Bach, iar cuvintele duhovnicești vor fi împărtășite de către preotul Claudiu Riemer. 

Ajuns la cea de-a XXVI-a ediție, „La cumpăna dintre ani” este un eveniment care reprezintă un reper al finalului de an în orașul Brașov. Din 1999, acesta a devenit o tradiție îndrăgită de brașoveni și de vizitatori. Găzduit de Biserica Neagră, concertul oferă publicului un moment de liniște și reflecție, în care muzica de orgă se împletește cu meditația. Sunetul orgii, alături de cuvintele duhovnicești, creează un cadru potrivit pentru recunoștință față de anul care se încheie și pentru a privi cu speranță spre cel ce urmează. 

Biletele pot fi achiziționate începând cu data de 19 decembrie de la magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO Gift Studio, situat în curtea Johannes Honterus nr. 8, vizavi de Biserica Neagră, sau online de pe platforma booktes.com. Prețul unui bilet este de 50 de lei, copiii cu vârste sub 18 ani beneficiind de gratuitate. Biletele gratuite se pot ridica de la INSPIRATIO.

Lucrătorul comercial: omul care ține retailul în mișcare, zi de zi Publicat 19 decembrie2025 91731

În fiecare zi, indiferent de sezon sau context economic, comerțul merge înainte. Oamenii au nevoie de produse, magazinele au nevoie de marfă pusă la raft, stocuri urmărite, comenzi preluate și clienți îndrumați. În spatele acestor activități aparent simple stă o meserie esențială: lucrătorul comercial – omul care face legătura dintre produs și client, dintre ofertă și nevoile reale ale comunității.

Vivat 2.0, Proiect finanțat din Fondul Social European + prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, (Cod proiect: 337378).

Un rol-cheie în funcționarea magazinelor

Lucrătorul comercial nu „doar vinde”. El contribuie direct la modul în care un magazin funcționează: de la recepția mărfii, până la aranjarea produselor, verificarea termenelor, gestionarea stocurilor și menținerea ordinii la raft. În retail, organizarea și ritmul contează enorm, iar un lucrător comercial bine pregătit poate influența chiar și rezultatele unui magazin.

Meserie cu cerere constantă

Un avantaj major al acestei ocupații este faptul că există cerere constantă: supermarketuri, magazine de proximitate, centre comerciale, drogherii, magazine specializate, retail online cu puncte de livrare – toate au nevoie de personal care înțelege procesele de bază și poate lucra responsabil. Pentru mulți tineri, lucrătorul comercial devine o rampă de lansare către un job stabil și, ulterior, către poziții mai bine plătite.

Competențe utile pe termen lung

Chiar dacă cineva nu rămâne toată viața în retail, meseria dezvoltă competențe transferabile:

  • comunicare și relaționare cu publicul;
  • atenție la detalii și disciplină;
  • gestionarea situațiilor neprevăzute;
  • lucru în echipă și respectarea procedurilor;
  • orientare către rezultate și eficiență.

Aceste abilități sunt apreciate în multe domenii și cresc încrederea unei persoane în propriile capacități.

Imaginea contează: clientul simte diferența

Într-o piață în care produsele pot fi similare, experiența clientului face diferența. Un lucrător comercial politicos, prompt și informat poate fideliza clienții și poate transforma o vizită obișnuită la magazin într-o experiență plăcută. Practic, lucrătorul comercial devine „fața” magazinului, iar profesionalismul său contează mai mult decât pare la prima vedere.

Meseria de lucrător comercial rămâne una dintre cele mai accesibile și mai relevante opțiuni pentru cei care vor să intre rapid pe piața muncii. Este o ocupație practică, stabilă, cu șanse reale de angajare și cu posibilități de creștere pentru cei serioși și dornici să evolueze.

** Disclaimer: documentul reflectă exclusiv opinia autorilor și nu reprezintă poziția oficială a Comisiei Europene sau a Guvernului României, care nu sunt responsabile pentru modul în care informațiile din studiu vor fi folosite

Incendiu puternic într-un apartament din Brașov. Un bărbat a suferit arsuri la față și mâini Publicat 19 decembrie2025 91726

Un incendiu puternic s-a produs aseară la un apartament de la etajul 8 al unui apartament dintr-un bloc de pe Calea București din Brașov. În urma evenimentului, un bărbat a suferit arsuri la față și la mâini, fiind transportat de o ambulanță SMURD la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Pentru localizarea și eliminarea incendiului, la fața locului au fost deplasate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o autocisternă cu apă.

La momentul începerii interventiei, incendiul se manifesta cu flăcări și degajări mari de fum.

Augustin-Florin Hagiu, deputat PSD Brașov: „Reducerea pragului de suprafață pentru autorizația ISU ar lovi direct în intreprinderile mici și mijlocii” Publicat 18 decembrie2025 91723

Deputatul PSD, Augustin-Florin Hagiu critică într-o declarație politică intenția Inspectoratului pentru Situații de Urgență de a reduce pragul suprafeței pentru obligativitatea autorizației de securitate la incendiu de la 600 mp la 200 mp, pe care o cataloghează ca fiind o măsură disproporționată. Hagiu spune că o astfel de măsură este lipsită de fundamentare publică și va produce efecte grave asupra cetățenilor și mediului economic.

„Dacă va fi aplicată, această decizie va afecta direct zeci de mii de antreprenori și industrii cheie - turismul și afacerile din HORECA, micii intreprinzători cu cafenele sau restaurante emblematice pentru orașele încărcate de istorie și tradiție, afacerile din centrele istorice ale orașelor. În plus, vor fi afectați și profesioniști independenți, ONG-uri, cabinete medicale, spații comerciale de cartier, grădinițe, școli și centre culturale, care vor fi împinse într-un blocaj birocratic dificil de gestionat. Pentru multe dintre aceste activități, costurile și termenele de autorizare pot însemna închiderea afacerii sau suspendarea activității. Pentru oameni, măsura înseamnă mai puține servicii de proximitate, pierderi de locuri de muncă și costuri suplimentare transferate către consumatori. Pentru firmele mici, înseamnă o presiune administrativă excesivă, lipsă de predictibilitate și riscul permanent al sancțiunilor, în lipsa unei capacități reale a statului de a procesa eficient autorizațiile”, declară deputatul, Augustin-Florin Hagiu.

Poziția este sintetizată de Augustin Hagiu, care atrage atenția că măsura propusă riscă să producă efecte contrare scopului declarat și să afecteze direct funcționarea economiei locale și a inițiativei private. Potrivit acestuia, o astfel de măsură trebuie analizată și discutată cu toți factorii decidenți, dar și cu reprezentanți ai celor ce vor fi afectați de normele de conformare.

„Siguranța la incendiu nu se construiește prin extinderea arbitrară a obligațiilor și prin hârtii, ci prin prevenție, educație și controale bazate pe risc real. Transformarea autorizației ISU într-o obligație generalizată riscă să o convertească într-o taxă mascată pe inițiativa economică, cu efect contrar scopului declarat. Solicit public retragerea acestei intenții, demararea unei consultări reale cu mediul de afaceri, autoritățile locale și societatea civilă și menținerea unui prag rezonabil, proporțional cu riscul. Orice altă decizie reprezintă un atac direct asupra economiei locale, asupra micilor antreprenori și asupra încrederii dintre stat și cetățean”, mai spune deputatul.

VIDEO. Uite digul, nu e digul! După ce a turnat beton pe malurile Graftului, Primăria Brașov s-a răzgândit: înlocuiește cimentul cu zidărie de piatră Publicat 16 decembrie2025 91716

Primăria Brașov a pierdut bătălia pentru betonarea malurilor malurilor pârâului Graft, în zona descoperită a cursului de apă de După Ziduri. Mai exact, digul de beton din vecinătatea arcadelor Bastionului Graft, realizat în această toamnă, a fost demolat, iar muncitorii au început să realizeze un zid de sprijin din blocuri de piatră.

Conform reprezentanților Primăriei Brașov, lucrările au fost reluate după cea fosto bțimut un nou aviz din partea Direcției de Cultură a Județului Brașov, pentru realizarea unor lucrări de intervenție, având în vedere că există riscul prăbușirii trotuarului. De asemenea, municipalitatea brașoveană a anunțat că în baza acestui aviz a fost emisă și o autorizație de construire.

„Conform expertizei în baza căreia a fost eliberat avizul Comisiei de cultură, se va interveni la un tronson de aproximativ 17 metri, între Piața Brassai și cascadă, prin reducerea elevației din beton armat realizată provizoriu; păstrarea fundației existente, care va servi drept fundație pentru noul zid din zidărie de piatră; refacerea elevației zidului prin utilizarea pietrei recuperate după prăbușirea zidului vechi (piatra va fi curățată, pe cât posibil, de mușchi și licheni). Dispunerea pietrelor se va face astfel încât fața zidului să fie cât mai uniformă, cu o retragere de la verticală de 10:1 spre trotuar; rostuirea pietrelor se va face cu mortar pe bază de lianți hidraulici.
Realizarea în spatele zidului a unei umpluturi din material granular, învelit în geotextil, pentru prevenirea antrenării particulelor fine. Pe ultimul rând superior se vor lăsa spațiile necesare montării stâlpilor pentru parapetele pietonale metalice. Pentru completări se va utiliza piatră similară, de forme corespunzătoare pentru a asigura buna țesere a zidăriei de piatră și asigurarea stabilității. În vedere montării balustradei metalice, se vor realiza punctual cuzineți de beton, ce se vor dispune astfel încât să nu afecteze zonele pietonale de dimensiuni reduse. Se va utiliza balustrată metalică pe modelul existent. În paralel, Sistemul de Gospodărire a Apelor va trebui să asigure decolmatarea albiei pârului în zona Maternității și la Bibliotecă Județeană, unde stratul de aluviuni depășește câteva zeci de centimetri”, a anunțat Primăria Brașov.

Începute în urmă cu mai bine de o lună, sistate în primele zile din decembrie

Amintim că lucrările de consolidare a pârâului Graft au început în urmă în urmă cu mai bine de o lună și au fost sistate la începutul lunii decembrie, la solicitarea Direcției de Cultură a Județului Brașov. Până la sistarea lucrărilor, vechiul mal de beton a fost consolidat și placat cu bucăți de piatră naturală, care a fost parțial demolat. De asemenea, a fost realizat in zid de beton până aproape de arcadele de la Bastionul Graft.

Aceste soluții tehnice au fost contestate inclusiv de Ordinul Arhitecților din România, Filiala Brașov-Harghita-Covasna, care a reclamat faptul că intervențiile ar putea afecta iremediabil această zonă, inclusă în Lista Monumentelor Istorice de importanță Națională (clasa A).

Fostul ministru al Justiției, exhumat în această dimineață. Rodica Stănoiu - dosar de moarte suspectă Publicat 15 decembrie2025 91710

Caz fără precedent în România: trupul neînsuflețit al Rodicăi Stănoiu, fost ministru al Justiției, urmează să fie deshumat, în cadrul unei anchete care vizează circumstanțele suspecte ale morții sale. Este pentru prima dată când un fost ministru român este supus unei astfel de proceduri.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, alături de experți în medicină legală, s-au deplasat la cimitir în această dimineață, pentru a ridica trupul neînsuflețit, în vederea efectuării necropsiei. Autopsia este considerată proba-cheie care ar putea lămuri cauzele reale ale decesului și a elimina semnele de întrebare care planează asupra morții fostului ministru.

Investigația a fost declanșată după apariția unor informații îngrijorătoare privind ultimele zile din viața fostei ministre. Potrivit sursei Cotidianul, înainte de deces, Rodica Stănoiu ar fi fost internată la Spitalul „Alexandru Obregia” cu urme vizibile de lovituri la nivelul capului și feței. Anterior, ea fusese dusă de urgență la Spitalul Floreasca, unde medicii ar fi constatat o stare avansată de subnutriție și probleme cognitive.

Externarea pe semnătura partenerului a ridicat suspiciuni

Un alt element care a atras atenția anchetatorilor este faptul că, la Spitalul Obregia, fosta ministră a fost externată pe semnătura partenerului său, fără ca autoritățile să fie anunțate. Această decizie a ridicat suspiciuni legate de modul în care a fost gestionată situația medicală și de adevărata cauză a morții.

Rodica Stănoiu a decedat pe 3 decembrie 2025, în vila sa din Pipera, și a fost înmormântată două zile mai târziu, într-un cadru neobișnuit: fără slujbă religioasă, doar cu un colind la mormânt – un detaliu considerat controversat de persoane apropiate familiei. Ancheta va analiza pas cu pas ultimele zile de viață ale fostei ministre, inclusiv relația sa cu partenerul de viață, cu aproape 50 de ani mai tânăr, dar și contextul în care a survenit decesul.

Rodica Stănoiu a fost una dintre figurile marcante ale vieții politice românești, ocupând funcția de ministru al Justiției în guvernul Adrian Năstase (2000–2004), ulterior fiind senator în două mandate și deținând funcții importante în Administrația Prezidențială.

Traseul liniei metropolitane 310 Brașov – Hălchiu, prelungit cu 2,2 km. RATBV a anunțat mici modificări în graficul de circulație Publicat 15 decembrie2025 91686

De luni, 15 decembrie RATBV a modificat traseul și orarul liniei metropolitane 310 Brașov (Terminal Gară) – Hălchiu (Satu Nou). Traseul parcurs pe linia 310 este prelungit cu 2,2 km, deoarece, pe sensul spre Hălchiu, a fost instituită restricția de virare la stânga de pe DN 13 pe DJ 112A.  Astfel, autobuzele intră pe drumul spre comuna Hălchiu după trecerea prin sensul giratoriu din zona firmei Olympus. Această modificare a generat și unele mici schimbări ale graficului de circulație.

De asemenea, în zilele de sâmbătă, duminică și alte sărbători legale primele plecări în cursă pe traseul metropolitan 310 sunt efectuate la orele 05.05 (în loc 06.30) din Terminal Gară, respectiv 05.45 (în loc de 07.10) din Satu Nou.

FOTO - VIDEO. Joc, educație și solidaritate: proiecte create de Asociația Oaki pentru copii vulnerabili din Brașov Publicat 15 decembrie2025 91685

Copiii aflați în situații de vulnerabilitate din Brașov beneficiază, în această perioadă, de proiecte educaționale și sociale menite să le aducă nu doar sprijin concret, ci și bucuria copilăriei. Asociația Oaki, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială (DAS) Brașov, derulează o serie de inițiative care pun accent pe educația prin joc, incluziunea socială și dezvoltarea armonioasă a celor mici.

Laboratoare de joacă, cu personaje de poveste, pentru centrele DAS Brașov

În baza unui protocol de colaborare, Asociația Oaki și DAS Brașov au lansat „Laboratoarele de Joacă”, un program adresat copiilor din centrele Direcției de Asistență Socială. Activitățile sunt concepute sub forma unor ateliere interactive, adaptate vârstei copiilor, și au ca scop stimularea creativității, a imaginației și a dorinței de a învăța.

Practic, „Laboratoarele de Joacă” reprezintă un proiect de educație prin joc, menit să să stimuleze interesul pentru școală, dezvoltarea creativității și îmbunătățirea socializării și a încrederii de sine. Iar în acest context, copiii sunt provocați să se dezvolte într-un mediu prietenos și sigur, în care educația devine o experiență plăcută, după cum spune directorul Asociației Oaki, Alina Breazu.

Copiii i-au invitat la dans pe voluntari și pe reprezentanții Asociației Oaki

„Daruri de Sfântul Nicolae”, un gest de solidaritate pentru cei mici

Spiritul sărbătorilor a adus și un proiect cu puternică încărcătură emoțională. Sub genericul „Dar de Sfântul Nicolae”, Asociația Oaki, în colaborare cu DAS Brașov și Școala Gimnazială Nr. 5 Brașov, au mobilizat elevi, cadre didactice și voluntari pentru a strânge daruri destinate copiilor din centrele sociale (foto&video jos).

Au fost colectate rechizite, jucării, cărți și dulciuri, care au ajuns, în data de în preajma sărbătorii de Sf. Nicolae, la copiii din Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități și din Centrul pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii. Acțiunea a adus zâmbete și emoție, întărind legătura dintre școală, comunitate și copiii aflați în nevoie.

Alina Breazu: „Educația începe prin joc”

Colaborarea dintre instituții, organizații non-profit și comunitate este elementul de bază în a le oferi copiilor vulnerabili siguranța de care au nevoie. Au demonstrat-o, o dată în plus, activitățile organizate în ultima perioadă Asociația Oaki, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Brașov (DAS).

De altfel, această colaborare este cheia dezvoltării unei comunități sănătoase, după cum spune și Alina Breazu (foto), președintele Asociației Oaki:

Alina-Breazu- presedinte Asoc. Oaki

”O lume mai bună pentru copiii noștri nu poate exista în izolare. În societatea românească este nevoie de sprijin reciproc. Instituțiile de stat, in speță Directia de Asistență Brasov, prin oamenii minunați si programele derulate, aduce reale schimbări în viața oamenilor aflați în situații vulnerabile, iar mediul antreprenorial și organizațiile nonprofit vin în sprijinul acestor eforturi; astfel impreună le facem o viață mai ușoară celor aflați in nevoie! Consider că unica șansă la un viitor bun – așa cum ni-l dorim fiecare pentru copiii noștri – este educația! Educația se face prin blândețe! În lumea celor mici, educația începe și se termină prin joc. JOCUL copilăriei ne face oameni mari, echilibrați! O comunitate frumoasă, în care să-ți fie drag să trăiești, se construiește prin sprijin și ajutor… copil cu copil, pentru o lume mai bună!”

Brașovenii au cerut în stradă demisia Liei Savonea. Protestele au loc în fața Tribunalului Brașov Publicat 14 decembrie2025 91675

Brașovenii s-au alăturat protestului național prin care sunt cerute o serie de schimbări la nivelul Justiției. Acțiunile de stradă au început joi, după apariția unui material pe site-ul Recorder, prin care erau prezentate o serie de probleme ale sistemului judiciar românesc.

Astfel, în prima seară de proteste, câțiva brașoveni s-au strâns în fața sediului Tribunalului Brașov, unde au discutat cu mai mulți magistrați. Protestul a continuat a doua seară, vineri, când în fața Tribunalului s-au strâns aproximativ 200 de manifestanți. Aceștia au cerut demisia președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, dar și a fostului ministru al Justiției, Cătălin Predoiu. De asemenea, la fel ca în toată țara, brașovenii au solicitat eliminarea prescripției în cazul faptelor de corupție.

Sâmbătă seara, în fața Tribunalului s-au strâns aproximativ 100 de brașoveni, iar un nou protest este așteptat și pentru această seară.

„Ne exprimăm public solidaritatea cu magistrații care au avut curajul de a denunța problemele și presiunile din sistemul de justiție. Adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate. Tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol”, au transmis organizatorii pe rețelele de socializare.

Scenariul conservator: România are între 10.657 și 12.787 de urși. Ministerul Mediului are două obiective importante pentru anul 2026 Publicat 12 decembrie2025 91668

Ministerul Mediului a prezentat vineri, la Aula Universității Brașov, în cadrul proiectului „Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România”, finanțat cu fonduri europene, rezultatele estimării genetice a populației de urs brun.

Prin acest proiect, care reprezintă o premieră mondială în ceea ce privește amploarea, au fost realizate analize genetice pe aproximativ 24.000 de probe colectate la nivel național. Conform studiului, populația de urs brun din România se situează, într-un scenariu conservator (cele mai mici estimări), între 10.657 și 12.787 de indivizi. Totodată, studiul evidențiază un nivel ridicat al diversității genetice, esențial pentru conservarea pe termen lung a speciei, dar și riscuri asociate fragmentării habitatelor și presiunii asupra coridoarelor ecologice.

La prezentarea acestui studiu a participat și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Daniela Buzoianu, care a precizat că proiectul marchează o schimbare fundamentală de abordare în gestionarea populației de urs brun din România, oferind, pentru prima dată, o bază științifică atât pentru monitorizarea genetică a speciei, cât și pentru zonarea managementului la nivel național. Aceste instrumente permit trecerea de la decizii reactive la politici publice fundamentate pe date, adaptate realităților din teren.

„Datele obținute ne ajută să înțelegem unde trebuie să prevenim, unde este nevoie de intervenții punctuale și unde conservarea strictă este esențială. Conservarea biodiversității și siguranța cetățenilor nu se exclud; ele pot și trebuie să fie gestionate împreună, pe baza științei și a transparenței”, a declarat Buzoianu.

Centrul de reeducare a urșilor, gata în anul 2026

Astfel, ea a menționat că pentru anul viitor, două dintre priorități vor fi montarea de garduri pentru protejarea proprietăților, dar și finalizarea centrului de reabilitare din Masivul Postăvarul, ambele investiții fiind incluse în proiectul „Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România”. În ceea ce privește centrul de reabilitare a urșilor, acesta urmează să fie terminat anul viitor.

Intervențiile, stabilite în funcție de zone

De asemenea, Diana Buzoianu a anunțat că că în baza datelor estimării, în funcție de o serie de criterii (numărul de exemplare, densitatea, prezența animalelor în zonele locuite) Ministerul Mediului realizează o zonare a României privind stabilirea cotelor de vânătoare și de intervenție. Zonarea împarte teritoriul în patru categorii distincte: zone cheie pentru conservare, zone de management al conflictelor (zone de risc), zone de management durabil și zone marginale

Proiectul este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020, și din Fondul de Coeziune, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027, având o valoare totală de 57,3 milioane lei. Implementarea este realizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de lider, în parteneriat cu Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A. Brașov, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.